"Știți, oamenii trăiesc mulți ani, dar în realitate trăiesc cu adevărat numai când reușesc să facă lucrul pentru care s-au născut. Înainte și după nu fac decât să aștepte și să își amintească." (A.Baricco, Această Poveste)
Problema mea cea mai mare este că mă las locuită de oameni. Am chiriași, da. Sunt ca un cămin de nefamiliști, ori sala de așteptare a unei gări. Poți vedea în mine figuri fel și fel. Cîteodată îmi aplec capul, și, cu bărbia în piept, mă uit curioasă să văd ce mai fac. Sunt o […]
Am visat că eram în vacanță cu Alinuța și cu Anne Hathaway într-un loc cu cireși înfloriți care aveau crengile împletite în formă de coșulețe și mă gândeam că ce fain, o să crească cireșele direct în coșulețele lor. Purtam codițe împletite și aveam mustăți lungi. Anne avea o valiză foarte mare și o scrisoare, […]
M. călătoreşte la Paris, pornind din Aeroportul International Henri Coanda. 8 august 2018 · Otopeni · Aceasta este o poveste despre o poveste. Orice asemănare cu persoane reale este reală. Povestea începe la sfârșitul iernii trecute când mi s-a intamplat o întâlnire cu o carte: Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă. A fost suficient să citesc câteva zeci de pagini […]
Așa s-a întâmplat, nu mint. S-a dus vestea ca un fir rece de vânt care deranjează frunzele pe caldarâm. Poetul murise. Au plâns melcii din antene, busuiocul și mărarul s-au ofilit, bulioanele lumii s-au acrit, fluturii, aiuriți, nu au mai știut ce să facă cu aripile. Vrăbiile s-au oprit pe gard, toate, pe toate gardurile, […]
Locuiesc într-o casă veche din zona veche a Ploieștiului. Îmi plac casele vechi. Nu a fost alegerea mea dar mi s-a potrivit. Ca așa se așează uneori lucrurile, singure. Îmi plac casele vechi. Casele cu multe straturi de zugrăveală. Cu vopseaua ferestrelor scorojită. Cu poarta scârțâindă. Cu gardul strâmb. Pentru că sunt pline de povești. […]
Povestea mea este mov din cauza mirosului; în sensul că miroase „a mov”. Nu este o poveste cu început, mijloc și sfârșit ci, mai degrabă, o înșiruire de senzații. Senzația de lumină orbitoare a Marsiliei și de furnicar uman sufocant. Senzația umbrei platanilor adunați în mici piețe în Avignon. Senzația gustului de muștar care se […]
Am cunoscut un tip care trăiește într-un tort. Cel puțin așa susține. Mi-a dăruit o măslină ca pe o perlă crescută în copac. Și niște frunze de busuioc, să îmi poarte noroc. Îmi zice Zâno, așa, cu ”o” de la vocativ și mie îmi place. Cică are un nuc dar eu am o senzație că […]
Unele dorințe sunt vechi cât de acum până într-un timp vag al copilăriei noastre. Nu știi exact când s-a născut și nu se cristalizează decât la un moment dat, unul precis, într-o anume zi, pe care o știe doar ea. Eu am dorințe mari și dorințe mici, dorințe zilnice și dorințe pe viață, am […]
Am învățat despre asta într-o carte în care toate erau în minuscul, până și iubirea. Vorbea despre un ins cam ca mine, autist la ritmul lumii, despre un pisoi care fugea tot timpul de veterinară, despre un bătrân care era pe moarte și nu a mai murit, despre un țicnit care suferea de dorul viitorului, […]
Îmi plac oamenii “stricați”. Purtătorii de cicatrici. Oameni defecți, cu soarta strâmbă. De toate vârstele, națiile, culorile. Oamenii care-și cară tristețea în mers, în brațe, în surâs. Oamenii fericiți sunt banali. Nu or să te surprindă niciodată cu nimic. Surâsul lor este alcătuit din dinți. Este perfect. Dus regulat la dentist. Spălat de cel puțin […]
„Nici nu îmi vine să cred ce mi s-a întâmplat! Eram în vârful cireșului la vecina și am plonjat cu cireș cu tot, așa, aproape cu încetinitorul…S-a rupt de la rădăcină, era putred.N-am pățit nimic, doar două julituri. Ai cireșe acasă. Sunt bine, a fost mișto. Pupic.”Semnat: mama.
TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă […]
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.