Nici iubitul meu nu e ușă de biserică

Și are burta sferică.

Și creierul plat, ca Pământul în mintea unora.

Face bulioane și copii cu altele.

Și pune mărar în salatele fitecui.

Mi-a secat fântâna din centrul dormitorului

Și mi-a stricat și soba inimii.

Dispare la vecine, cu părul ca mine.

Cu țâțe șui, dar fără personalitate

De parcă sfârcurile mele ar fi ca toate…

Pfff…

Iubitul meu nu e ușa niciunei biserici.

Nici măcar turla.

Nici altarul.

Mi-a secat nucul neplantat.

Și scuipă sâmburii cireșelor

pe care ar fi trebuit să mi le pună după urechi.

Îmi calcă melcii din grădină în picioare.

Și uită că brânza se rade pe cartofii mei,

nu pe cartofii altora.

Iubitul meu nu e ușă de biserică.

E o ușă batantă.

Vine și pleacă și pleacă și pleacă.

Mai mult pleacă decât vine.

Îmi lasă mansarda nelocuită.

Să o ocupe păienjenii și alte creaturi tăcute

neiubitoare.

Iubitul meu, de fapt, nu e iubitul meu.

Iubitul meu e iubitul altora.

Dacă telefoanele moderne

Ar avea remindere de iubire.

Atunci noi am avea o dragoste

Cum numai Brumaru ar ști s-o descrie.

Și melcii ar fi toți ai mei.

Și cireșele.

Și nucii.

Și valurile mării, toate.

Și dansurile în bucătărie.

Și toată șampania din lume ar fi a mea

Și numai a mea.

Pentru totdeauna.

Adică toujour, cum minte el,

Iubitul care nu este al meu.